vara a trecut şi o dată cu ea şi oamenii şi amintirile şi sentimentele.
toamna înseamnă mereu un sfârşit.pentru mine.
după un lung episod de mistică rurală,adică 10 zile doar cu gânduri regândite,decizii analizate şi tot aşa,ar fi de spus.
sunt multe şi triste concluziile la care am ajuns:
1.fie că mor sau pur şi simplu dispar din viaţa noastră,oamenii la un moment dat încetează să mai fie acolo.şi asta doare mai ales când ţi-ai fi dorit ca respectivii să fie pentru totdeauna în viaţa ta.
2.totdeauna nu există.
3.oamenii nu mor după reguli logice,în ordinea aparent firească.oricând oricine de lângă noi poate să dispară.
4.pentru considerentul de la punctul 3,pierdem timpul ca nişte proşti.ne certăm,ne supărăm din orgolii,din încăpăţânare şi irosim clipe.lăsăm să treacă luni fără să vorbim,uităm de prieteni,de colegi,de oameni pe care îi ştim de o viaţă din motive stupide,din comoditate.călcăm în picioare sentimente,dezamăgim,ne e lene să ajutăm,să spunem sau să facem lucruri simple,dar care contează.se poate uneori să fie prea târziu şi să ajungem să fim încolţiţi de un puhoi de regrete.
5.cel mai dureros nu e să se termine o relaţie (de orice fel),ci să moară sentimentele.când încetezi să îţi mai pese de cineva.de oameni care înseamnă ceva,de oameni cu care ai râs şi ai plâns ,de oameni pe care credeai că îi cunoşti şi care credeai că te cunosc.
6.nu costă nimic să spui cuiva "te iubesc" sau "iartă-mă",dar e al naibii de greu.alt răspuns în afară de ego nu îmi pare viabil.
7.considerând punctul 6,oamenilor le e frică să nu fie consideraţi slabi.manifestarea emoţiilor e considerată eronat o formă de slăbiciune,când de fapt trebuie să ai o tărie de caracter şi să fii puternic să faci asta.
ar mai fi multe gânduri,tristeţi şi melancolii tomnatice de împărtăşit,dar o să profit de aparenţa că mai e timp..
In viata ne certam pentru ca ego-ul nu suporta niciodata sa fie pe locul al II-lea.
ReplyDeleteDeci trebuie sa ne antrenam ego-ul...sa piarda (sau il poti amagi ca a castigat), si in cazul asta pasesti peste certuri sau discutii tensionate, nu mai pui suflet in relatii sau poti da de inteles ca iubesti.
E un joc ipocrit al disimularii!
Andrei
Chipintaci