oricând şi oriunde călătorii sentimentale

"Trăiseră destul împreună ca să-şi dea seama că dragostea era dragoste oricând şi oriunde,dar cu atât mai intensă cu cât se apropia de moarte."
am găsit acest citat pe coperta a 4a din Dragostea în vremea holerei.nu ştiu dacă îmi place marquez,nu cred.nu am reuşit să îl pot citi până la capăt.
însă fraza de mai sus cred că-mi exprimă viziunea idealistă despre dragoste.că e dragoste oricând şi oriunde.că timpul rezolvă orice,că sentimentele rămân oriunde ar fi oamenii.
discuţia de ieri după amiază cu V ne a făcut să realizăm că există oameni în viaţa noastră pe care nu putem să încetăm să îi iubim,din motive diverse şi inexplicabile.sunt oameni care ne rănesc,dar care rămân speciali.oameni pe care îi vrem pentru totdeauna.oameni care ne fac rău şi bine.
şi sunt de asemenea oameni pe care nu îi putem iubi aşa cum vor ei.sau cum ar avea nevoie.
simt că vreau să spun multe.simt că vreau să scriu mult.nu ştiu de ce ,însă prefer tăcerea în care caut.
abia aştept să plec.şi să mă descopăr.

amestec de idei şi de oameni

vara a trecut şi o dată cu ea şi oamenii şi amintirile şi sentimentele.
toamna înseamnă mereu un sfârşit.pentru mine.
după un lung episod de mistică rurală,adică 10 zile doar cu gânduri regândite,decizii analizate şi tot aşa,ar fi de spus.
sunt multe şi triste concluziile la care am ajuns:

1.fie că mor sau pur şi simplu dispar din viaţa noastră,oamenii la un moment dat încetează să mai fie acolo.şi asta doare mai ales când ţi-ai fi dorit ca respectivii să fie pentru totdeauna în viaţa ta.

2.totdeauna nu există.

3.oamenii nu mor după reguli logice,în ordinea aparent firească.oricând oricine de lângă noi poate să dispară.

4.pentru considerentul de la punctul 3,pierdem timpul ca nişte proşti.ne certăm,ne supărăm din orgolii,din încăpăţânare şi irosim clipe.lăsăm să treacă luni fără să vorbim,uităm de prieteni,de colegi,de oameni pe care îi ştim de o viaţă din motive stupide,din comoditate.călcăm în picioare sentimente,dezamăgim,ne e lene să ajutăm,să spunem sau să facem lucruri simple,dar care contează.se poate uneori să fie prea târziu şi să ajungem să fim încolţiţi de un puhoi de regrete.

5.cel mai dureros nu e să se termine o relaţie (de orice fel),ci să moară sentimentele.când încetezi să îţi mai pese de cineva.de oameni care înseamnă ceva,de oameni cu care ai râs şi ai plâns ,de oameni pe care credeai că îi cunoşti şi care credeai că te cunosc.

6.nu costă nimic să spui cuiva "te iubesc" sau "iartă-mă",dar e al naibii de greu.alt răspuns în afară de ego nu îmi pare viabil.

7.considerând punctul 6,oamenilor le e frică să nu fie consideraţi slabi.manifestarea emoţiilor e considerată eronat o formă de slăbiciune,când de fapt trebuie să ai o tărie de caracter şi să fii puternic să faci asta.

ar mai fi multe gânduri,tristeţi şi melancolii tomnatice de împărtăşit,dar o să profit de aparenţa că mai e timp..

vorbe de duh sau marquez 2

pentru că zilele astea nu m-am gândit decât la marquez,pentru că sunt lucruri care mă fac să simt mult şi adânc şi nestăvilit şi nu îmi ajung cuvintele şi nici timpul..

1.Dar furia o cuprindea din nou şi foarte curând şi-a dat seama că dorinţa de a-l uita era cel mai bun stimul pentru a şi-l aminti.

2.O singură clipă de împăcare este mai de preţ decât o viaţă întreagă de prietenie.

3.Memoria inimii evită amintirile dezagreabile, exaltându-le numai pe cele plăcute, artificiu graţie căruia reuşim să ne suportăm trecutul.

4.Scriu pentru ca să nu fiu nevoit să vorbesc.

citatele astea explică multe,cel puţin pentru mine.cuvintele sunt de prisos..

dacă aş rămâne,would you..

aproape linişte

-Aş vrea să pot să tac în preajma ta.sau când vine vorba de tine,îşi spune ea privindu-se în oglindă.vorbea cu el ca şi cum ar fi fost acolo,nu putea să nu îl mai vadă în mintea ei sau să renunţe.ştia că îi face rău,că o macină încet şi sigur,dar nu putea.
toţi îi spuseseră că greşeşte,că nu e bine,că o să sufere.ştia şi ea asta,dar era dependentă de suferinţa pe care el i-o producea.voia mereu să se piardă în lunile acelea demult trecute,să-l oprească acolo,sâ-i păstreze imaginea de la început.
pentru el,ea era un mister.nu o înţelegea:nici comportamentul,nici sentimentele.cum ar fi putut astfel de oameni să ajungă mai departe de a bea o cafea împreună şi de a se privi îndelung la ore târzii..
ea ura luna septembrie.acel fatidic 13 septembrie.aştepta mereu să se întâmple ceva în septembrie,dar mereu lucrurile erau la fel.o atmosferă de sfârşit,gustul amar al amintirii,deznădejde şi prietenii ratate.
el înţelegea toamna altfel.pentru el era mereu un început a ceva,un amalgam de trăiri adunate de-a lungul verii.uita întotdeauna de ea sau o rănea,fără să ştie de fapt ce însemna septembrie pentru ea.
ploaie şi soare rece,umed şi trist.nu erau niciodată împreună ,dar simţeau uneori la fel şi întotdeauna credeau că se pot preface unul în faţa celuilalt,că îşi pot ascunde adevăratul chip.asta nu se întâmpla niciodată,să se poată minţi cu laşitate până la capăt.doar faţă de ceilalţi teatrul era excelent.
ea continua să se privească în oglindă.ochii îi erau pierduţi şi în mintea ei se derulau imagini netrăite şi gânduri nespuse,momente pe care le pierduse.
-Hai,draga mea,eşti şi aşa frumoasă,nu e nevoie să te priveşti atât,se auzi o voce caldă.
..furtuna din ea era mereu liniştită de calmul lui şi de dragostea aceea pură..
sau cel puţin aproape liniştită..

prieteni

sunt anumite momente când îţi numeri prietenii.până acum câtva timp aveam o imagine greşită despre numărul lor.de fapt sunt 2.prietene.şi 1 prieten.adică sper că mai e aşa,că va mai fi aşa.mă refer la prietenie adevărată,care dacă nu te vezi 1 an şi nu vorbeşti decât o dată la câteva luni,e ca şi cum timpul ar fi stat pe loc,ca şi cum nu v-aţi fi văzut de o zi.în rest pot numi un număr mare de relaţii de aşa zisă prietenie,dar unde e loc de orgolii,de nervi,de dezamăgiri,de cuvinte grele ,aruncate la supărare sau de a înceta complet comunicarea.pe principiul dacă nu îmi dai,nu îţi dau.sau dacă nu te comporţi cum aş vrea eu,nu e ok.sau dacă nu mă iubeşti cum vreau eu,înseamnă că nu mă iubeşti deloc.
aş vrea să nu mai am aşteptări de la oameni.şi nici ei de la mine;sau cel puţin de la unii.când nu ai aşteptări eşti fericit şi nu e vorba aici de un mod simplist.din contră,e foarte greu să nu ai aşteptări şi să iubeşti pe cineva aşa cum e el şi să apreciezi atât cât îţi poate da.
cu toţii dezamăgim,cu toţii înşelăm cel puţin o dată încrederea cuiva.şi cel puţin o dată ne facem să sufere prieteni.asta e uşor.ceea ce e însă greu e să ne cerem iertare,să spunem iartă-mă sau scuză-mă,şi dacă tot o spunem ,să o şi simţim.trebuie să ai curaj şi să fii puternic să recunoşti că ai greşit.şi să mergi mai departe.
în relaţii nu e loc de orgolii..sau nu ar trebui să fie..
încerc să îmi iubesc pe cât de necondiţionat pot toţi prietenii adevăraţi şi toţi prietenii..dar o relaţie înseamnă 2 şi la un moment dat oboseşti..şi te doare..

marquez

Spune întotdeauna ce simţi şi fă ceea ce gândeşti. Dacă aş şti că asta ar fi ultima oară când te voi vedea dormind, te-aş îmbrăţişa foarte strâns şi l-aş ruga pe Dumnezeu să fiu păzitorul sufletului tău. Dacă aş şti că asta ar fi ultima oară când te voi vedea ieşind pe uşă, ţi-aş da o îmbrăţişare, un sărut şi te-aş chema înapoi să-ţi dau mai multe. Dacă aş şti că asta ar fi ultima oară când voi auzi vocea ta, aş înregistra fiecare dintre cuvintele tale pentru a le putea asculta o dată şi încă o dată până la infinit. Dacă aş şti că acestea ar fi ultimele minute în care te-aş vedea, aş spune "te iubesc" şi nu mi-aş asuma, în mod prostesc, gândul că deja ştii.